loader image

Hermann's Hotel Logo

We are searching for the best accommodation prices...


DESCOPERĂ ISTORIA
ORAȘULUI SIBIU!

Bucură-te de o vacanță superbă!


Sibiul este un oraș captivant datorită atât istoriei sale unice, cât și varietății de atracții culturale și ofertei turistice generoase. Arhitectura medievală ce s-a păstrat în peisajul arhitecturii moderne, pasajele înguste, clădirile istorice colorate și “ochii de pisică” de pe acoperișuri sunt doar câteva dintre aspectele extraordinare ale acestui oraș cunoscut în toată lumea.


PIAȚA
MARE


Piața Mare din Sibiu datează din 1366 dar începând cu secolul al XVI-lea ea a devenit centrul vechiului oraș. În trecut toate evenimentele importante ale orașului se desfășurau aici. De la adunările oamenilor până la execuții. Din fericire, în zilele noastre rămâne poate cea mai cunoscută piață urbană din România și un loc dedicat festivalurilor de artă și evenimentelor culturale.


PIAȚA
HUET


Piața Huet este una dintre cele trei piețe urbane aflate în centrul istoric al orașului Sibiu, ce era deja fortificat în secolul al XII-lea. Urmele fortificațiilor originare încă pot fi văzute astăzi. Cea mai mare clădire, care încă se păstrează în Piața Huet și astăzi, este Biserica Evanghelică, un monument istoric de maximă importanță.


PIAȚA
MICĂ


Unul din locurile cu adevărat pitorești ale României, Piața Mică din centrul istoric al orașului Sibiu, este locul de intersecție a mai multor monumente istorice de maximă importanță. Aici găsim Biserica Evanghelică, Casa Calfelor, o varietate de case medievale colorate conservate de-a lungul a sute de ani și Turnul Scărilor, unul dintre cele mai vechi turnuri din Sibiu, construit în secolul al XIII-lea.


PODUL
MINCIUNILOR


Este un loc emblematic pentru orașul Sibiu. Un pod de fier, construit la jumătatea secolului al XIX-lea, Podul Minciunilor unește Orașul de Jos cu Orașul de Sus și aduce cu sine nenumărate legende și povești locale pe care orice turist trebuie să le descopere.


MUZEUL
BRUKENTHAL


Construit între anii 1778 și 1788, Palatul Brunkenthal este una dintre cele mai reprezentative clădiri în stil baroc din România. A fost construit ca reședință oficială pentru Baronul Samuel von Brukenthal devenit Guvernator al Principatului Transilvaniei. La câțiva ani după moartea sa, în 1817, Palatul Brukenthal a fost deschis pentru public ca muzeu și găzduiește și astăzi o colecție impresionant de bogată și diversă de pictură, sculptură, documente cartografice și aproximativ 280.000 de volume în bibliotecă.


CATEDRALA
EVANGHELICĂ


Catedrala Evanghelică din Sibiu datează din secolul al XII-lea iar forma cunoscută astăzi este cea obținută în urma intervențiilor din anii 1520. Este o clădire-simbol pentru arhitectura gotică din România, un monument istoric de importanță națională și un reper cultural în Europa.


ZIDURILE
CETĂȚII


Construite în secolul al XVI-lea ca o a treia fortificație în jurul Sibiului, Zidurile Cetății s-au păstrat de-a lungul timpului, fiind întărite în secolul al XVIII-lea și restaurate în 1963. Astăzi se poate vedea zidul de pe mai multe străzi ale Sibiului, fiind un obiectiv ce nu poate fi ratat într-o plimbare prin acest oraș istoric unic.